DEBUT PERFECT ÎN UFC! Pavel Andrușca domină la Paris și ajunge la 9-0!
07.09.2026
O evoluție incredibilă la Accor Arena! În meciul său de debut în octogon, luptătorul nostru a oferit o adevărată lecție de MMA, învingându-l pe britanicul Nathaniel Wood prin decizie unanimă a arbitrilor (30-27, 30-27, 29-28).
Datorită acestei victorii tactice și mature, Pavel își păstrează palmaresul impecabil de 9-0, își garantează un loc în clasament și se impune drept unul dintre cei mai periculoși noi veniți din divizie!
De menționat că Pavel și-a început cariera în cadrul proiectului FEA CHAMPIONSHIP, unde a disputat primele două lupte: pe prima a câștigat-o prin decizie unanimă, iar pe a doua prin knockout în prima rundă. FEA CHAMPIONSHIP nu doar că și-a adus contribuția, ci a fost o adevărată rampă de lansare în cariera profesionistă a acestui tânăr prospect!
Pavel Andrușca este al patrulea luptător moldovean din istoria UFC (după Ion Cuțelaba, Serghei Spivac și Alexandr Romanov) și al treilea sportiv lansat de FEA CHAMPIONSHIP care ajunge în cea mai prestigioasă ligă de arte marțiale mixte din lume (să ne amintim că și Spivac și Romanov și-au început parcursul tot în cadrul FEA CHAMPIONSHIP).
Felicitări cu această victorie superbă!