Boxerul Oleksandr Usyk este noul "rege" al greilor!
27.09.2021
Boxerul Oleksandr Usyk este noul „rege” al greilor! Ucraineanul l-a învins la puncte pe englezul Anthony Joshua și i-a luat centurile WBA, WBO şi IBF pe care le deținea britanicul.
Decizia arbitrilor a fost unanimă în favoarea boxerului din Ucraina, 117-112, 116-112, 115-113.
Lupta a avut loc pe stadionul echipei de fotbal Tottenham, din Londra, în faţa a 64.000 de spectatori.
Usyk are acum 19 victorii, la profesionişti, dintre care trei la categoria grea. Ucraineanul a fost campion mondial cu centurile unificate la categoria semigrea.
El va boxa pentru centura WBC cu învingătorul meciului dintre englezul Tyson Fury, deţinătorul titlului, şi americanul Deontay Wilder, confruntare programată pe 9 octombrie, la Las Vegas.
De partea cealaltă, Anthony Joshua, a suferit a doua înfrângere în 26 de lupte, iar presa internațională scrie că el s-ar putea retrage după ultimul eșec.