Стань добрей на Рождество. Репортаж телеканала CANAL2 о том как мечта стала реальность.
23.12.2015
В сюжете рассказывается о молодом спортсмене Раду который в домашних условиях сделал самодельную грушу и занимался спортом. Сюжет увидел Станислав Реницэ который решил подарить Раду настоящую спортивную грушу и перчатки. Также самым большим подарком стало приглашение Раду в команду для сопровождения и поддержки Станислава 19 декабря. Что из этого получилось смотрим в видео сюжете.
Fii mai bun de Crăciun. Visele unui tânăr luptător au devenit realitate
Canal 2 continuă seria de reportaje realizate în cadrul campaniei ”Fii mai bun de Crăciun” și vă prezintă astăzi povestea unui băiat, care spune că, datorită postului nostru de televiziune, visul lui a devenit realitate. Noi, însă, ținem să vă mulțumim vouă, telespectatorilor noștri, pentru că cei care l-au făcut pe eroul nostru să creadă în magia sărbătorilor sunt cei care ne privesc.
Săptămâna trecută v-am prezentat povestea lui Radu Copăceanu din Cărpineni, un model de perseverență, care luptă la propriu pentru a le asigura o bătrânețe fericită buneilor săi. După principiul ”bateți și vi se va deschide”, de trei ani băiatul bate într-un sac de box improvizat. Reportajul nostru l-a impresionat pe sportivul de performanță Stanislav Reniță, care împreună cu antrenorul său, au decis să-i facă o surpriză.
Radu a ținut să schimbe sacul de box chiar în prezența noastră și nu a rezistat tentației de a-l testa în fața idolului său.
Mai în glumă, mai în serios, Stanislav l-a provocat pe Radu la un duel.
”Nu m-am așteptat la așa o surpriză că o să vină la mine Stanislav Reniță și cred că surpriza care mi-a făcut-o o să fie pe viitor o motivație pentru mine și sper să-mi prinda bine tot ce mi-a adus, și le multumesc foarte mult”, a spus sportivul, Radu Copăceanu.
Adevărata surpriză, însă, a fost lăsată pentru desert.
”Raducu, surprizele nu se opresc aici. Din auzite am înțeles că eu sunt idolul tău și vreau să te invit pe 19 decembrie la proiectul KOK, să faci parte din staful meu tehnic”, a spus luptătorul K1, Stanislav Reniță.
Lupta de sâmbătă, 19 decembrie, a fost probabil cea mai importantă pentru Stanislav Reniță, care a trebuit să înfrunte un marocan de temut. Sportivul, însă, nu și-a dezamăgit fanul. I-a promis lui Radu că va învinge și s-a ținut de cuvânt.
”L-am invitat pe Radu să simtă adrenalina, să simtă cum noi luptăm și să îi dau o motivație ca să ajungă și el ca mine”, a spus luptătorul K1, Stanislav Reniță.
”A fost o luptă foarte bună. El este un luptător performant și cred că a meritat această victorie. Îi mulțumesc lui Stanislav Reniță, că m-a invitat la această Gală”, a spus sportivul, Radu Copăceanu.
”După cum am promis, am scos-o în capăt și Stas a învins. A avut toată suținerea echipei și Radu a fost alături, asta este o motivație mare pentru el și pe viitor sunt încrezut că Radu o să meargă pe urmele lui Stanislav și va fi un luptător destoinic și să aducă victorii mari în Republica Moldova”, a afirmat antrenorul lui Stanislav Reniță, Octavian Orheianu.
Despre performanțele tânăruului de la Cărpineni a aflat și preşedintele Asiciaţiei FEA, Dorin Damir, care promite să-l susțină.
”Așa băieți ca Radu, cu așa o tărie de caracter, cresc bărbați adevărați și ajung la cele mai înalte niveluri și în sport, și în afaceri, și politică. Îi dorim toate cele bune și va avea sprijinul nostru oricând. Ușile noastre sunt deschise”, a declarat preşedintele FEA, Dorin Damir.
”Vreau să-i mulțumesc lui Canal 2 pentru surpriza pe care a făcut-o, și visul meu a devenit realitate”, a spus sportivul Radu Copăceanu.