Medalie de aur la Mondialele de tineret pentru luptătoarea Anastasia Nichita
21.09.2018
Luptătoarea din Republica Moldova, Anastasia Nichita, a devenit în premieră campioană mondială printre tineret la lupte. Eleva antrenată de Tudor Cîrlan a obţinut cinci victorii în Slovacia, transmite IPN.
Până a ajunge în ultimul act, Anastasia a trecut lejer de nemţoaica Debora Lawnitzak, ucraineanca Tetiana Rizhko, chinezoaica Xiuyun Chen şi kazaha Yekaterina Firstova. În finală, ea a dispus de japoneza Sae Nanjo, cu 5-4.
În acest an, Anastasia Nichita a cucerit aurul şi la Europenele de tineret de la Roma.
Sursa: TVR Moldova.